Proiect

 

Rezoluţia Congresului Asociaţiei Generale a Economiştilor din România

 

Bucureşti, 2 iunie 2006

 

În data de 2 iunie 2006 s-au desfăşurat lucrările Congresului V al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România (AGER). Conform cu prevederile statutare, în cadrul dezbaterilor s-a făcut o analiză diagnostic a economiei româneşti, comparativ cu provocările aderării la Uniunea Europeană şi s-au propus soluţii.

În opinia membrilor AGER, principalele probleme ale economiei româneşti şi variantele de soluţionare ale lor sunt:

 

1.      România are politici publice insuficient performante, ceea ce conduce la situaţia de pierdere de rezultate şi consistenţă în eforturile pentru o economie de piaţă funcţională şi competitivă, capabilă să facă faţă presiunii forţelor concurenţiale din Uniunea Europeană.

Asociaţia Generală a Economiştilor din România consideră că, în 2006, economia românească se află încă în bucla evoluţiilor marcate de subdezvoltare, pentru că este inadecvat structurată, slab competitivă şi cu un potenţial redus de convergenţă. Suprapunerea erorilor de management macroeconomic peste o economie departe de a fi structurată, ponderea sectoarelor necompetitive şi a aglomerării populaţiei ocupate în acestea oferă tabloul precar de astăzi. 

   Membrii Asociaţiei Generale a Economiştilor din România cred că România a intrat într-un cerc vicios, în care strategiile, programele şi, în general, politicile publice sunt lipsite de viziune.

Soluţii: Îmbunătăţirea substanţială a calităţii fundamentării şi a consecvenţei aplicării politicilor publice. Proiectele de legi, politicile, strategiile şi planurile de acţiune, elaborate nu de consilieri politici, ci de funcţionari publici profesionişti, specializaţi, trebuie să ne scoată din improvizaţie şi mai ales din deformarea politică a evoluţiilor economice. Analizele de Evaluare de Impact, consultările cu actorii interesaţi în domeniu au nevoie să devină practici de lucru ale bunei guvernări a economiei. Suprapunerile instituţionale şi concurenţa acerbă pentru privilegii în locul profesionalizării managementului de stat, a funcţiei sale de gestionare a dezvoltării trebuie eliminate de urgenţă.

 

2.      Economia românească începe să fie (din nou) ameninţată de instabilitatea macroeconomică.

Creşterea economică este dezechilibrată. Motoarele creşterii economice sunt nesustenabile pe termen lung. Ca urmare a mix-ului inconsecvent dintre politica monetară şi politica fiscală, procesul de dezinflaţie a cunoscut o încetinire considerabilă. Rata inflaţiei în România este în continuare cea mai ridicată din UE27.

Deficitele bugetare prognozate pentru 2006 (2,3%) şi 2007 (5,4%) nu se vor putea finanţa neinflaţionist, ceea ce va conduce la derapaje la nivel macroeconomic, scăderea puterii de cumpărare, înăsprirea politicii salariale etc. România nu va fi în stare să mărească ponderea veniturilor încasate la buget pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile de stat membru. Vom cheltui aproximativ 1,5% din PIB în 2007 pentru obligaţiile de stat membru al UE. Riscuri majore vor veni din partea sistemului public de pensii, ale cărui deficite presează asupra finanţelor publice româneşti. În finanţarea deficitului bugetar nu ne vom mai putea baza pe veniturile din privatizare deoarece acestea vor fi din ce în ce mai mici.

Spread-ul (diferenţa între rata activă a dobânzii şi cea pasivă) este în continuare unul ridicat. Rata reală negativă a dobânzii a diminuat procesul de economisire. Neîncrederea în leu s-a asociat aşteptărilor inflaţioniste puternice. Gradul redus de capitalizare a Bursei de Valori Bucureşti arată imaturitatea pieţei financiare şi lipsa de diversificare a instrumentelor de acest tip.     

Aprecierea semnificativă a leului şi expansiunea creditului vor contribui la majorarea deficitului de cont curent la 10% din PIB în 2006 şi 12% din PIB în 2007. Era de aşteptat să se întâmple astfel în condiţiile în care ritmul de creştere al importurilor va fi cu mult mai mare faţă de ritmul de creştere al exporturilor.

Chiar dacă datoria externă este relativ redusă (15% din PIB) iar nivelul rezervelor valutare ale BNR este ridicat (acoperind circa 6,6 luni de importuri), există un risc puternic privind sustenabilitatea deficitului de cont curent pe termen mediu şi lung. În 2006 şi 2007, procentul de acoperire a acestuia pe baza ISD va scădea la 40%.

Soluţii: Banca Naţională a României trebuie să consolideze politica monetară astfel încât să contracareze politicile fiscale inadecvate, creşterea accizelor şi majorarea preţurilor administrate. BNR va fi nevoită să reducă la maximum intervenţiile pe piaţa valutară. BNR trebuie să majoreze rata dobânzii de politică monetară.

Ministerul Finanţelor Publice trebuie să renunţe la cota unică de impozitare şi să treacă la sistemul progresiv de impozitare. Să găsească altă soluţie pentru Fondul Proprietatea, pentru a nu adânci deficitul bugetar.

Este necesar un plan coerent pentru a absorbi în viitor intrările mari de capital din fondurile UE. Veniturile din privatizare ar trebui economisite şi investite în infrastructură şi modernizări tehnologice. Reforma cât mai rapidă a sistemului public de pensii este imperios necesară pentru a nu dezechilibra pe termen lung situaţia finanţelor publice.

Generalizarea analizei cost-beneficiu la orice decizie de politică şi consistenţa mai mare a politicilor vor sincroniza efectele politicilor monetară şi fiscală.

 

3.      Economia românească nu este convergentă din punct de vedere structural cu economiile europene dezvoltate.

Convergenţa reală cu modelul european constituie principala provocare. În fapt, atingerea acestei ţinte reprezintă esenţa integrării în UE.

În anul 2006, în România, PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare se află la nivelul de 34% faţă de media UE25. În ipoteza unui ritm de creştere mediu anual al PIB/locuitor în România de 4% iar în UE25 de 2%, sunt necesari 52 de ani pentru a ajunge din urmă UE25. 

România are cel mai redus nivel al convergenţei structurale dintre toate ţările foste comuniste care au aderat la UE. Jumătate din decalajul structural faţă de UE-15 este explicat de ponderea relativ redusă a serviciilor în PIB. Producţia românească se realizează cu un consum energetic ridicat, de 6,5 ori mai mare decât consumul mediu de energie pe unitatea de producţie din UE25.  

Viteza de convergenţă a preţurilor din România faţă de media preţurilor din UE25 (43%) este mult mai rapidă decât viteza de convergenţă a veniturilor (din salarii) faţă de media UE25 (9,2%). Rezultă o putere de cumpărare scăzută care amplifică sărăcia şi polarizarea socială.

Orizontul estimat al convergenţei relative cu UE25 arată că românilor le trebuie 98 de ani pentru a ajunge din urmă nivelul mediu al salariilor din UE (cu un ritm anual de creştere dublu faţă de cel al celui din UE).

Ieşirea din aceste stări şi tendinţe nefavorabile necesită politici consistente pentru creşterea eficientă a productivităţii muncii. Plecând de la ipoteza unui ritm de creştere dublu al productivităţii medii a muncii în România faţă de cel din UE25, vom avea acelaşi nivel al productivităţii muncii/persoană angajată într-un orizont de timp estimat la 36 de ani.   

Creşterea productivităţii se realizează, în principal, prin creşterea investiţiilor. Una dintre căile principale de finanţare a proiectelor de investiţii, în condiţiile restricţiilor bugetului public, o constituie fondurile structurale şi de coeziune din partea UE. Potrivit estimărilor, aceste fonduri pot ajunge până la peste 17,6 mld. euro, în perioada 2007-2013, dacă vom avea abilitatea de a elabora proiecte eligibile. Capacitatea de absorbţie a fondurilor europene în România este relativ redusă (doar 10-15% din total fonduri alocate de UE în 2007), ceea ce implică măsuri urgente de creştere a acestuia la nivel macroeconomic, administrativ-instituţional, central şi local. Cofinanţarea proiectelor din fondurile UE implică proiecte multianuale ale bugetelor pe programe.

60% din întreprinderile mici şi mijlocii vor dispărea după integrarea în Uniunea Europeană. Ameninţările pentru întreprinderile româneşti în contextul integrării sunt unele structurale: lipsa de know how; instabilitatea sistemului fiscal; introducerea unor noi taxe după integrarea în UE (ex. taxa de mediu); costul ridicat al creditelor; cheltuieli ridicate cu standardizarea produselor; lipsa fondurilor pentru investiţii în resurse umane; accesarea redusă a fondurilor europene. Doar 2% din IMM-uri au accesat fonduri europene în anul 2005.

Soluţii: Creşterea productivităţii muncii (într-un ritm mai ridicat decât aprecierea cursului de schimb faţă de euro), a competitivităţii, a exporturilor şi îmbunătăţirea situaţiei balanţei comerciale reprezintă factorii primordiali ai unei dezvoltări durabile.

Dezvoltarea infrastructurii trebuie asociată cu reducerea costurilor de tranzacţie pentru a găsi calea spre o integrare avantajoasă. Altfel, România va deveni terenul reţelelor de desfacere pentru alte ţări.

Fondurile acordate prin politica de coeziune trebuie alocate regiunilor ţinând seama de „masa critică” necesară demarajului economic, social şi tehnologic. Revitalizarea stimulentelor şi a externalităţilor pozitive şi nu comportamentul de permanent asistat trebuie să stea la baza folosirii fondurilor structurale.

Asigurarea complementarităţii şi interpotenţării dintre investiţiile autohtone şi investiţiile străine directe cu efecte stimulative pentru specializarea în domenii cu valoare adăugată ridicată necesită mecanisme şi instrumente de piaţă funcţională precum şi un mediu de afaceri prietenos.

Potrivit prevederilor strategiei de la Lisabona, România va trebui să aloce un volum cu mult mai mare de fonduri pentru cercetare-dezvoltare. Eficienţa cu care se utilizează fondurile respective, precum şi menţinerea în ţară a forţei de muncă înalt calificate reprezintă cerinţe fundamentale ale consolidării societăţii bazate pe cunoaştere şi ale  arderii de etape în cursa pentru reducerea decalajelor dintre România şi ţările dezvoltate. În această privinţă de primă însemnătate sunt: parcurile industriale şi platformele tehnologice; parteneriatul învăţământ – cercetare – activităţi practice; stimularea excelenţei în cercetare; utilizarea unor metode complementare de alocare a fondurilor de cercetare-dezvoltare pe baze competitive în funcţie de performanţă.

România trebuie să favorizeze în continuare migraţia reglementată a forţei de muncă cu calificare redusă care va avea ca efect flexibilizarea pieţei muncii, mărirea transferurilor băneşti din străinătate, creşterea consumului şi diminuarea presiunii asupra deficitului de cont curent.

Ţinând seama de tendinţele pe plan mondial, în viitor se impune acordarea unei mai mari atenţii proceselor de fuziune şi achiziţie a întreprinderilor româneşti astfel încât prin crearea de mari firme să se poată face faţă concurenţei tot mai puternice de pe piaţa internă şi internaţională.

În legătură cu sectorul IMM, este nevoie să se treacă de la strategia think small out la strategia think small first în cadrul căreia să se conceapă programe de capitalizare prin acordarea unei perioade de graţie de 3 ani în ceea ce priveşte plata impozitului  pe profitul reinvestit (începând din primul an în care firmele declară profit).

Liberalizarea pieţelor în general, a celei de energie îndeosebi, trebuie să se bazeze pe instituţii specifice de reglementare şi coordonare comparabile şi/sau armonizate cu cele din ţările membre ale UE, astfel încât să se prevină influenţa unor factori perturbatori ca şi a unor poziţii de monopol privat.

 

4.      Economia României nu dispune o viziune pe termen lung privind căile şi germenii ieşirii din „periferia” peformanţelor.

Fără o nouă paradigmă a investiţiilor publice, a investiţiilor în capitalul uman, dezvoltarea bazată pe inovare, cercetare-dezvoltare nu este posibilă realizarea dezvoltării sustenabile a ţării pe baza economiei cunoaşterii.

Analiza comparativă a indicatorilor Strategiei de la Lisabona arată că România ocupă unul din ultimele locuri între ţările UE27. Ne aflăm în faza de asimilare a tehnologiei mai degrabă decât în cea în care creăm tehnologie.

Convergenţa reală rapidă a României cu UE în domeniul productivităţii muncii se poate realiza prin două căi: investiţia în capitalul uman şi investiţia în tehnologie avansată, know how, cercetare-dezvoltare etc.  

Ponderea cheltuielilor publice cu educaţia în România de 3,9% din PIB este cea mai redusă comparativ cu media de 5,4% în ţările UE27. Exodul creierelor româneşti în străinătate, unde se oferă salarii mai mari cu cel puţin 50%, generează riscuri mari pentru performanţă şi competitivitate.

În România se trăieşte din ce în ce mai greu. Creşte ponderea populaţiei cu risc de sărăcie. Speranţa medie de viaţă la naştere este relativ scăzută faţă de cea din ţările dezvoltate. Şomajul pe termen lung (la persoane în vârstă de peste 15 ani, pe o perioadă mai mare de 12 luni) devine simptom de criză. Proporţia de 23,8% a tinerilor şomeri este îngrijorătoare.

În România, mai puţin de două persoane dintr-o sută sunt implicate în procesul de învăţare continuă. Ritmul de creştere al populaţiei cuprinse în programele de învăţare continuă, în 2010, va fi de 10% în UE25. România va recupera acest decalaj în 23 de ani dacă nu va întreprinde măsuri de accelerare a procesului.

Ponderea cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în PIB-ul României din 2006 a fost prognozată la 0,6%. În ipoteza creşterii cheltuielilor de cercetare-dezvoltare în România cu un ritm mediu anual de 10%, iar în UE25 cu 5% în medie, pe an, vom atinge ţinta Lisabona la acest indicator (3% cheltuieli de cercetare-dezvoltare în 2010) în 35 de ani.

România are cea mai mică pondere şi în ceea ce priveşte cheltuielile cu echipamentele IT în PIB, comparativ cu ţările UE25 de zece ori mai mică. Din punctul de vedere al gradului de penetrare al Internetului în gospodării, România are un decalaj imens (de cinci ori mai puţin decât media UE25).  

Numărul de patente înregistrate de România la Biroul European de Patente este foarte redus, comparativ cu ţările dezvoltate. Ne confruntăm cu o situaţie paradoxală: există invenţii premiate la saloane de profil, dar neaplicate, iar puţinele inovaţii sunt uitate în dosare. O pondere mare dintre invenţii sunt implementate în producţie în străinătate.

Soluţii. AGER recomandă stimularea activităţii de formare permanentă a forţei de muncă (educaţia continuă, profesionalizată), promovarea unui puternic curent de antrenare a creierelor, prin crearea unor medii propice inovării, sprijinirea spiritului antreprenorial, îmbunătăţirea stimulentelor economice şi de altă natură.

Atragerea activităţilor de concepţie (cercetare-dezvoltare, design, proiectare, implementare, design etc) ale firmelor occidentale puternice trebuie să constituie o prioritate. În prezent, predomină activităţile de comercializare (distribuţie, marketing etc). care în lanţul valoric nu atrage salarii mari.

Transferul de tehnologie înaltă prin importuri, intensificarea activităţilor de inovare, conduc la creşterea profiturilor (rentelor de monopol) şi a valorii adăugate a exporturilor etc. România trebuie, pe de o parte, să „imite” performant în domeniile în care nu poate inova şi, pe de alta, să inoveze în domeniile în care are avantaje comparative şi competitive. Acordarea de facilităţi şi stimulente firmelor care investesc în cercetare – dezvoltare, crearea de parteneriate universităţi – institute de cercetare dezvoltare – incubatoare de afaceri în cadrul unor platforme tehnologice oferă posibilitatea racordării eficiente la „Aria Europeană a Cercetării şi Educaţiei”, la pieţele mondiale ale ştiinţei şi tehnologiei.

Îmbunătăţirea stimulentelor economice şi a eficienţei instituţionale este esenţială pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial (calitatea reglementărilor, respectarea legii, prezenţa barierelor tarifare şi netarifare), pentru  operaţionalizarea parteneriatului public-privat, precum şi valorificarea oportunităţilor oferite de integrarea în UE.

 

Ceea ce s-ar putea face?

Întâi de toate, este necesară o schimbare radicală de viziune la nivelul elitelor, în sensul abordării problemelor integrării în UE şi în procesul globalizării ca şansă de ultimă instanţă a reinserţiei României în modernitate, în tendinţele dezvoltării sustenabile.

Amploarea orizontului de schimbare ca şi atingerea ţintelor propuse nu pot fi realizate decât prin recurgerea la angajarea consecventă a resurselor favorabile pentru potenţarea capacităţii de catching-up.

România are şansă în ieşirea din periferie şi intrarea în proiectul celei de-a doua modernizări reprezentată de integrarea în UE doar dacă aplică strategia arderii etapelor.

Singura soluţie disponibilă, ce răspunde condiţiei de viteză a convergenţei, o constituie valorificarea integrală a finanţării aferente procesului de integrare.

Capacitatea de absorbţie a fondurilor UE devine nu doar un test al calităţii progresive de insider, ci factorul-cheie al declicului necesar pentru spargerea blocajului istoric din plutonul periferic.

Irosirea acestei forţe de evadare din cercul vicios al subdezvoltării echivalează cu pierderea definitivă a dreptului natural la identitate în concertul lumii civilizate.

Ratarea integrării ca proiect de modernizare a României epuizează alternativele recuperării decalajelor istorice în manieră nonconflictuală.

Ne-am afla, pentru prima dată în existenţa poporului român, în situaţia de a exprima idealul dezvoltării în termeni de acţiune, având la dispoziţie argumente raţionale şi mijloace consistente, pe de o parte, şi contextul istoric eminamente neostil şi totodată concordant cu interesul definit naţional, pe de alta.

Există şi o soluţie ce vizează strictamente efortul propriu în proiectul de modernizare, mai ales în componenta lui inovativă. Este vorba de a recentra educaţia, cu deosebire prin şcoală, pe valorile constitutive ale civilizaţiei performante: antreprenoriatul, legalitatea şi democraţia.

Efectele imediate din transformarea universităţilor în centre de generare şi difuzare a inovaţiei, intensificând activitatea de cercetare ştiinţifică şi reforma şcolii pentru un învăţământ creativ şi care să dezvolte înclinaţia pentru creativitate ar da, evident, rezultate după 12-16 ani, adică ar coincide cu momentul maturizării convergenţei finanţate de UE.

Întâlnirea aliniamentelor creativităţii – cea educată în ciclul şcolar şi cea efectivizată în universităţi s-ar produce, deci, în punctul de maximă testare a valorii proiectului de modernizare reprezentat de integrarea în UE, când ne vom fi apropiat de standardele modelului şi ne vom putea susţine contribuţia proprie la performanţele modelului european de dezvoltare.

Avantajul efortului de reducere a disipării randamentelor se consolidează prin creativitate, ca efort propriu concordant tendinţelor din model, pe cale naturală, reprezentată inclusiv de internalizarea valorilor modelului, intrând astfel, pentru prima dată în evoluţia noastră, în cercul virtuos al valorizării  modernităţii.