Rezoluţia Congresului Asociaţiei Generale a
Economiştilor din România
Bucureşti, 2 iunie 2006
În data de 2 iunie 2006 s-au desfăşurat lucrările
Congresului V al Asociaţiei Generale a Economiştilor din România
(AGER). Conform cu prevederile statutare, în cadrul dezbaterilor s-a făcut
o analiză diagnostic a economiei româneşti, comparativ cu
provocările aderării la Uniunea Europeană şi s-au propus
soluţii.
În opinia membrilor AGER, principalele probleme ale economiei
româneşti şi variantele de soluţionare ale lor sunt:
1.
România are politici publice insuficient performante, ceea ce conduce la
situaţia de pierdere de rezultate şi consistenţă în
eforturile pentru o economie de piaţă funcţională şi
competitivă, capabilă să facă faţă presiunii
forţelor concurenţiale din Uniunea Europeană.
Asociaţia Generală a Economiştilor din România
consideră că, în 2006, economia românească se află
încă în bucla evoluţiilor marcate de subdezvoltare, pentru că
este inadecvat structurată, slab competitivă şi cu un potenţial
redus de convergenţă. Suprapunerea erorilor de management
macroeconomic peste o economie departe de a fi structurată, ponderea
sectoarelor necompetitive şi a aglomerării populaţiei ocupate în
acestea oferă tabloul precar de astăzi.
Membrii Asociaţiei Generale a Economiştilor din România cred
că România a intrat într-un cerc vicios, în care strategiile, programele
şi, în general, politicile publice sunt lipsite de viziune.
Soluţii: Îmbunătăţirea substanţială a calităţii
fundamentării şi a consecvenţei aplicării politicilor
publice. Proiectele de legi, politicile, strategiile şi planurile de
acţiune, elaborate nu de consilieri politici, ci de funcţionari
publici profesionişti, specializaţi, trebuie să ne scoată
din improvizaţie şi mai ales din deformarea politică a
evoluţiilor economice. Analizele de Evaluare de Impact, consultările
cu actorii interesaţi în domeniu au nevoie să devină practici de
lucru ale bunei guvernări a economiei. Suprapunerile instituţionale
şi concurenţa acerbă pentru privilegii în locul
profesionalizării managementului de stat, a funcţiei sale de
gestionare a dezvoltării trebuie eliminate de urgenţă.
2. Economia românească începe
să fie (din nou) ameninţată de instabilitatea
macroeconomică.
Creşterea economică este dezechilibrată.
Motoarele creşterii economice sunt nesustenabile pe termen lung. Ca urmare a mix-ului inconsecvent dintre politica
monetară şi politica fiscală, procesul de dezinflaţie a
cunoscut o încetinire considerabilă. Rata inflaţiei în România este
în continuare cea mai ridicată din UE27.
Deficitele bugetare prognozate pentru
2006 (2,3%) şi 2007 (5,4%) nu se vor putea finanţa
neinflaţionist, ceea ce va conduce la derapaje la nivel macroeconomic,
scăderea puterii de cumpărare, înăsprirea politicii salariale etc.
România nu va fi în stare să mărească ponderea veniturilor
încasate la buget pentru a-şi putea îndeplini obligaţiile de stat
membru. Vom cheltui aproximativ 1,5% din PIB în 2007 pentru obligaţiile de
stat membru al UE. Riscuri majore vor veni din partea sistemului public de
pensii, ale cărui deficite presează asupra finanţelor publice
româneşti. În finanţarea deficitului bugetar nu ne vom mai putea baza
pe veniturile din privatizare deoarece acestea vor fi din ce în ce mai mici.
Spread-ul (diferenţa între rata
activă a dobânzii şi cea pasivă) este în continuare unul
ridicat. Rata reală negativă a dobânzii a diminuat procesul de
economisire. Neîncrederea în leu s-a asociat aşteptărilor
inflaţioniste puternice. Gradul redus de capitalizare a Bursei de Valori
Bucureşti arată imaturitatea pieţei financiare şi lipsa de
diversificare a instrumentelor de acest tip.
Aprecierea semnificativă a leului
şi expansiunea creditului vor contribui la majorarea deficitului de cont
curent la 10% din PIB în 2006 şi 12% din PIB în 2007. Era de aşteptat
să se întâmple astfel în condiţiile în care ritmul de creştere
al importurilor va fi cu mult mai mare faţă de ritmul de
creştere al exporturilor.
Chiar dacă datoria externă este relativ
redusă (15% din PIB) iar nivelul rezervelor valutare ale BNR este ridicat
(acoperind circa 6,6 luni de importuri), există un risc puternic privind
sustenabilitatea deficitului de cont curent pe termen mediu şi lung. În
2006 şi 2007, procentul de acoperire a acestuia pe baza ISD va scădea
la 40%.
Soluţii: Banca Naţională a României trebuie să
consolideze politica monetară astfel încât să contracareze politicile
fiscale inadecvate, creşterea accizelor şi majorarea preţurilor
administrate. BNR va fi nevoită să reducă la maximum
intervenţiile pe piaţa valutară. BNR
trebuie să majoreze rata dobânzii de politică monetară.
Ministerul Finanţelor Publice trebuie să
renunţe la cota unică de impozitare şi să treacă la
sistemul progresiv de impozitare. Să găsească altă
soluţie pentru Fondul Proprietatea, pentru a nu adânci deficitul bugetar.
Este necesar un plan coerent pentru a absorbi în viitor
intrările mari de capital din fondurile UE. Veniturile din privatizare ar
trebui economisite şi investite în infrastructură şi
modernizări tehnologice. Reforma cât mai rapidă a
sistemului public de pensii este imperios necesară pentru a nu
dezechilibra pe termen lung situaţia finanţelor publice.
Generalizarea analizei cost-beneficiu la orice decizie de politică
şi consistenţa mai mare a politicilor vor sincroniza efectele
politicilor monetară şi fiscală.
3. Economia românească nu
este convergentă din punct de vedere structural cu economiile europene
dezvoltate.
Convergenţa reală cu modelul european constituie principala
provocare. În fapt, atingerea acestei ţinte reprezintă esenţa
integrării în UE.
În anul 2006, în România, PIB/locuitor la paritatea puterii de cumpărare se află la nivelul
de 34% faţă de media UE25. În ipoteza unui ritm de creştere mediu anual al PIB/locuitor în
România de 4% iar în UE25 de 2%, sunt necesari 52 de ani pentru a ajunge din
urmă UE25.
România are cel mai redus nivel al convergenţei structurale dintre
toate ţările foste comuniste care au aderat la UE. Jumătate din
decalajul structural faţă de UE-15 este explicat de ponderea relativ
redusă a serviciilor în PIB. Producţia românească se
realizează cu un consum energetic ridicat, de 6,5 ori mai mare decât
consumul mediu de energie pe unitatea de producţie din UE25.
Viteza de convergenţă a
preţurilor din România faţă de media preţurilor din UE25
(43%) este mult mai rapidă decât viteza de convergenţă a
veniturilor (din salarii) faţă de media UE25 (9,2%). Rezultă o
putere de cumpărare scăzută care amplifică
sărăcia şi polarizarea socială.
Orizontul estimat al convergenţei
relative cu UE25 arată că românilor le trebuie 98 de ani pentru a
ajunge din urmă nivelul mediu al salariilor din UE (cu un ritm anual de
creştere dublu faţă de cel al celui din UE).
Ieşirea din aceste stări şi tendinţe
nefavorabile necesită politici consistente pentru creşterea
eficientă a productivităţii muncii. Plecând
de la ipoteza unui ritm de creştere dublu al productivităţii
medii a muncii în România faţă de cel din UE25, vom avea acelaşi
nivel al productivităţii muncii/persoană angajată într-un
orizont de timp estimat la 36 de ani.
Creşterea
productivităţii se realizează, în principal, prin creşterea
investiţiilor. Una dintre căile principale de
finanţare a proiectelor de investiţii, în condiţiile
restricţiilor bugetului public, o constituie fondurile structurale şi
de coeziune din partea UE. Potrivit estimărilor, aceste fonduri pot ajunge
până la peste 17,6 mld. euro, în perioada 2007-2013, dacă vom avea
abilitatea de a elabora proiecte eligibile. Capacitatea de absorbţie a
fondurilor europene în România este relativ redusă (doar 10-15% din total
fonduri alocate de UE în 2007), ceea ce implică măsuri urgente de
creştere a acestuia la nivel macroeconomic,
administrativ-instituţional, central şi local. Cofinanţarea
proiectelor din fondurile UE implică proiecte multianuale ale bugetelor pe
programe.
60% din întreprinderile mici şi mijlocii vor
dispărea după integrarea în Uniunea Europeană.
Ameninţările pentru întreprinderile româneşti în contextul
integrării sunt unele structurale: lipsa de know how; instabilitatea
sistemului fiscal; introducerea unor noi taxe după integrarea în UE (ex.
taxa de mediu); costul ridicat al creditelor; cheltuieli ridicate cu
standardizarea produselor; lipsa fondurilor pentru investiţii în resurse
umane; accesarea redusă a fondurilor europene. Doar
2% din IMM-uri au accesat fonduri europene în anul 2005.
Soluţii: Creşterea
productivităţii muncii (într-un ritm mai ridicat decât aprecierea
cursului de schimb faţă de euro), a competitivităţii, a
exporturilor şi îmbunătăţirea situaţiei balanţei
comerciale reprezintă factorii primordiali ai unei dezvoltări
durabile.
Dezvoltarea infrastructurii trebuie asociată cu reducerea costurilor
de tranzacţie pentru a găsi calea spre o integrare avantajoasă.
Altfel, România va deveni terenul reţelelor de desfacere pentru alte
ţări.
Fondurile acordate prin politica de coeziune trebuie alocate regiunilor
ţinând seama de „masa critică” necesară demarajului economic,
social şi tehnologic. Revitalizarea stimulentelor şi a
externalităţilor pozitive şi nu comportamentul de permanent
asistat trebuie să stea la baza folosirii fondurilor structurale.
Asigurarea complementarităţii şi interpotenţării
dintre investiţiile autohtone şi investiţiile străine
directe cu efecte stimulative pentru specializarea în domenii cu valoare adăugată
ridicată necesită mecanisme şi instrumente de piaţă
funcţională precum şi un mediu de afaceri prietenos.
Potrivit prevederilor strategiei de la Lisabona, România va trebui să
aloce un volum cu mult mai mare de fonduri pentru cercetare-dezvoltare. Eficienţa
cu care se utilizează fondurile respective, precum şi menţinerea
în ţară a forţei de muncă înalt calificate reprezintă
cerinţe fundamentale ale consolidării societăţii bazate pe
cunoaştere şi ale arderii de
etape în cursa pentru reducerea decalajelor dintre România şi
ţările dezvoltate. În această privinţă de primă
însemnătate sunt: parcurile industriale şi platformele tehnologice;
parteneriatul învăţământ – cercetare – activităţi
practice; stimularea excelenţei în cercetare; utilizarea unor metode
complementare de alocare a fondurilor de cercetare-dezvoltare pe baze
competitive în funcţie de performanţă.
România trebuie să favorizeze în
continuare migraţia reglementată a forţei de muncă cu
calificare redusă care va avea ca efect flexibilizarea pieţei muncii,
mărirea transferurilor băneşti din străinătate,
creşterea consumului şi diminuarea presiunii asupra deficitului de
cont curent.
Ţinând seama de tendinţele pe
plan mondial, în viitor se impune acordarea unei mai mari atenţii
proceselor de fuziune şi achiziţie a întreprinderilor româneşti
astfel încât prin crearea de mari firme să se poată face
faţă concurenţei tot mai puternice de pe piaţa internă
şi internaţională.
În legătură cu sectorul IMM, este nevoie
să se treacă de la strategia think
small out la strategia think small
first în cadrul căreia să se conceapă programe de
capitalizare prin acordarea unei perioade de graţie de 3 ani în ceea ce
priveşte plata impozitului pe
profitul reinvestit (începând din primul an în care firmele declară profit).
Liberalizarea pieţelor în general, a celei de
energie îndeosebi, trebuie să se bazeze pe instituţii specifice de
reglementare şi coordonare comparabile şi/sau armonizate cu cele din
ţările membre ale UE, astfel încât să se prevină
influenţa unor factori perturbatori ca şi a unor poziţii de
monopol privat.
4. Economia României nu dispune o viziune pe termen lung privind căile
şi germenii ieşirii din „periferia” peformanţelor.
Fără o
nouă paradigmă a investiţiilor publice, a investiţiilor în
capitalul uman, dezvoltarea bazată pe inovare, cercetare-dezvoltare nu
este posibilă realizarea dezvoltării sustenabile a ţării pe
baza economiei cunoaşterii.
Analiza comparativă a indicatorilor Strategiei de la
Lisabona arată că România ocupă unul din ultimele locuri între
ţările UE27. Ne aflăm în faza de asimilare a tehnologiei mai
degrabă decât în cea în care creăm tehnologie.
Convergenţa reală rapidă a României cu UE în domeniul productivităţii muncii se poate realiza prin două căi: investiţia în capitalul uman şi investiţia în tehnologie avansată, know how, cercetare-dezvoltare etc.
Ponderea cheltuielilor publice cu
educaţia în România de 3,9% din PIB este cea mai redusă comparativ cu
media de 5,4% în ţările UE27. Exodul creierelor româneşti în străinătate, unde se
oferă salarii mai mari cu cel puţin 50%, generează riscuri mari
pentru performanţă şi competitivitate.
În România se trăieşte din ce în ce
mai greu. Creşte ponderea populaţiei cu risc de sărăcie.
Speranţa medie de viaţă la naştere este relativ
scăzută faţă de cea din ţările dezvoltate.
Şomajul pe termen lung (la persoane în vârstă de peste 15 ani, pe o
perioadă mai mare de 12 luni) devine simptom de criză. Proporţia
de 23,8% a tinerilor şomeri este îngrijorătoare.
În România, mai puţin de două persoane dintr-o sută sunt implicate în procesul de învăţare continuă. Ritmul de creştere al populaţiei cuprinse în programele de învăţare continuă, în 2010, va fi de 10% în UE25. România va recupera acest decalaj în 23 de ani dacă nu va întreprinde măsuri de accelerare a procesului.
Ponderea cheltuielilor de
cercetare-dezvoltare în PIB-ul României din 2006 a fost prognozată la
0,6%. În ipoteza creşterii cheltuielilor de
cercetare-dezvoltare în România cu un ritm mediu anual de 10%, iar în UE25 cu
5% în medie, pe an, vom atinge ţinta Lisabona la acest indicator (3%
cheltuieli de cercetare-dezvoltare în 2010) în 35 de ani.
România are cea mai mică pondere şi în ceea ce
priveşte cheltuielile cu echipamentele IT în PIB, comparativ cu
ţările UE25 de zece ori mai mică. Din punctul de vedere al
gradului de penetrare al Internetului în gospodării, România are un
decalaj imens (de cinci ori mai puţin decât media UE25).
Numărul de patente înregistrate de România la Biroul
European de Patente este foarte redus, comparativ cu ţările
dezvoltate. Ne confruntăm cu o situaţie paradoxală: există
invenţii premiate la saloane de profil, dar neaplicate, iar puţinele
inovaţii sunt uitate în dosare. O pondere mare dintre invenţii sunt
implementate în producţie în străinătate.
Soluţii. AGER recomandă stimularea activităţii de
formare permanentă a forţei de muncă (educaţia
continuă, profesionalizată), promovarea unui puternic curent de
antrenare a creierelor, prin crearea unor medii propice inovării,
sprijinirea spiritului antreprenorial, îmbunătăţirea
stimulentelor economice şi de altă natură.
Atragerea activităţilor de concepţie
(cercetare-dezvoltare, design, proiectare, implementare, design etc) ale
firmelor occidentale puternice trebuie să constituie o prioritate. În
prezent, predomină activităţile de comercializare
(distribuţie, marketing etc). care în lanţul valoric nu atrage
salarii mari.
Transferul de tehnologie înaltă prin importuri,
intensificarea activităţilor de inovare, conduc la creşterea
profiturilor (rentelor de monopol) şi a valorii adăugate a
exporturilor etc. România trebuie, pe de o parte, să „imite” performant în
domeniile în care nu poate inova şi, pe de alta, să inoveze în
domeniile în care are avantaje comparative şi competitive. Acordarea de
facilităţi şi stimulente firmelor care investesc în cercetare –
dezvoltare, crearea de parteneriate universităţi – institute de
cercetare dezvoltare – incubatoare de afaceri în cadrul unor platforme
tehnologice oferă posibilitatea racordării eficiente la „Aria
Europeană a Cercetării şi Educaţiei”, la pieţele
mondiale ale ştiinţei şi tehnologiei.
Îmbunătăţirea stimulentelor economice
şi a eficienţei instituţionale este esenţială pentru
dezvoltarea spiritului antreprenorial (calitatea reglementărilor,
respectarea legii, prezenţa barierelor tarifare şi netarifare),
pentru operaţionalizarea
parteneriatului public-privat, precum şi valorificarea
oportunităţilor oferite de integrarea în UE.
Întâi de toate, este necesară o
schimbare radicală de viziune la nivelul elitelor, în sensul
abordării problemelor integrării în UE şi în procesul
globalizării ca şansă de ultimă instanţă a
reinserţiei României în modernitate, în tendinţele dezvoltării
sustenabile.
Amploarea orizontului de schimbare
ca şi atingerea ţintelor propuse nu pot fi realizate decât prin
recurgerea la angajarea consecventă a resurselor favorabile pentru
potenţarea capacităţii de catching-up.
România are şansă în ieşirea din periferie
şi intrarea în proiectul celei de-a doua modernizări
reprezentată de integrarea în UE doar dacă aplică strategia
arderii etapelor.
Singura soluţie disponibilă, ce răspunde
condiţiei de viteză a convergenţei, o constituie valorificarea
integrală a finanţării aferente procesului de integrare.
Capacitatea de
absorbţie a fondurilor UE devine nu doar un test al calităţii
progresive de insider, ci factorul-cheie al declicului necesar pentru spargerea
blocajului istoric din plutonul periferic.
Irosirea acestei forţe de evadare din cercul vicios
al subdezvoltării echivalează cu pierderea definitivă a
dreptului natural la identitate în concertul lumii civilizate.
Ratarea integrării ca proiect de modernizare a
României epuizează alternativele recuperării decalajelor istorice în
manieră nonconflictuală.
Ne-am afla, pentru prima dată în existenţa
poporului român, în situaţia de a exprima idealul dezvoltării în
termeni de acţiune, având la dispoziţie argumente raţionale
şi mijloace consistente, pe de o parte, şi contextul istoric
eminamente neostil şi totodată concordant cu interesul definit
naţional, pe de alta.
Există şi o soluţie ce vizează
strictamente efortul propriu în proiectul de modernizare, mai ales în
componenta lui inovativă. Este vorba de a recentra educaţia, cu
deosebire prin şcoală, pe valorile constitutive ale civilizaţiei
performante: antreprenoriatul, legalitatea şi democraţia.
Efectele imediate din transformarea
universităţilor în centre de generare şi difuzare a
inovaţiei, intensificând activitatea de cercetare
ştiinţifică şi reforma şcolii pentru un
învăţământ creativ şi care să dezvolte înclinaţia
pentru creativitate ar da, evident, rezultate după 12-16 ani, adică
ar coincide cu momentul maturizării convergenţei finanţate de
UE.
Întâlnirea aliniamentelor
creativităţii – cea educată în ciclul şcolar şi cea
efectivizată în universităţi – s-ar
produce, deci, în punctul de maximă testare a valorii proiectului de
modernizare reprezentat de integrarea în UE, când ne vom fi apropiat de
standardele modelului şi ne vom putea susţine contribuţia
proprie la performanţele modelului european de dezvoltare.
Avantajul efortului de reducere a
disipării randamentelor se consolidează prin creativitate, ca efort
propriu concordant tendinţelor din model, pe cale naturală,
reprezentată inclusiv de internalizarea valorilor modelului, intrând
astfel, pentru prima dată în evoluţia noastră, în cercul
virtuos al valorizării
modernităţii.